|
Am abandonat aceasta pagina.M-am mutat pe:
http://www.capella.ro/capella-blog/index.php
de ce nu zboara pasarea cu aripi de plumb...
am vazut pe diverse canale de televiziune cateva promo-uri si reclame foarte profunde...in special de sarbatori,au aparut coruri cosmopolite cantand melodii cvasiangelice, axiomatice si gnoseologice.
tot mai des aflu din gurita vreunui fotomodel,daca nu parafraze dupa Kant, musai alte idei fundamentale despre existenta: "traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima",adauga la cosul de cumparaturi dintr-un hipermarket,o duduie.
toate castigatoarele de concursuri de frumusete ne vorbesc despre misiunea lor in salvarea ecologica a planetei si sigur despre frumusetea pe care dansele o poarta dar care vine (sic!) din interior.
iarasi, milionarii nostri de rand stand la un taifas televizat ne sfidau in adevaruri gastronomice: " vai draga nici nu sti ce bune sunt ghearele de pui la gratar asa cum le servim noi la Paris,dar sigur ca o sa rada de noi ignorantii astia care mananca eurile din salam..."
adevarul nu-ti poate fi de folos utilizat ca o unealta de marketing agresiv ori ca o pe o lozinca din proletcultism...el apare atunci ca o sfidare a bunului simt,iar adevarul e chiar opusul.
Madona de pilda, a donat cateva milioane de dolari ca sa sprijine cercetarea cabalistica.ca sa o mai spele de pacate. a spalat-o de pacate?.nu. are Madona pacate?.nu.
totul tine de perceptia pe care un vip crede ca o avem asupra lui.si de perceptia pe care el o are asupra lui .si de ce il invata creatorii de look.
desi urasc cuvantul demonetizat, iata, ca adevarul se demonetizeaza; cine are de castigat ?vipul de doi lei ascuns de un silogism?smecherii care le vand iluzia ca astfel sunt mai cool si mai vizibil in sondaje?producatorul de ciunga caruia ii cresc vanzarile cu o reclama axiologica?
exista un singur castigator.cel care sta in spatele usilor manevrand politicul si economicul lumii...el are de castigat cand adevarul e tipat pe toate strazile, prin toate hipermarketurile,cand e rostit de cei care nu-l cunosc,cand e colportat prin lume cu stirile de la ora cinci.
cand (crezi) il afli de pe tramvai, de ce ai incerca sa-l mai cauti prin locurile in care el chiar s-ar gasi?
si cuiva ii convine ca noi sa nu-l cautam.
inca o insemnare fara rost
aici nu e un loc de pelerinaj si de trafic;
vin pe la mine pe blog cateva suflete in cautarea unui lucru pe care eu il caut pe la ele...nu suntem prieteni, nici cunoscuti,ne vizitam unii pe altii din aceeasi teama care ne-a si adus pe blog: singuratatea.lasam comentarii ca o obligatie, ca o rugaminte, ca o porunca...sa vii si tu pe la mine...vezi ,eu am trecut...
ne mai mintim astfel putin, suficient cat sa mai treaca inca o zi, si inca una , si inca una...
zilele trec...treptat aflam ca cel care ne-a vizitat e de fapt o ea, si nu un el; sau un el si nu o ea...ca cineva te-a cautat indragostit fiind pe furis de tine si cand afla ca ai o familie si alte obligatii se raceste brusc si te uita...
daca mai ai si traficul contorizat; cauti din ora in ora sa vezi cine mai vine,de unde vine,cine nu te-a mai vizitat de mult...lasi comentarii peste tot doar doar mai cresti in sondaje,. mai agati vreun vizitator;traficul devine un drog si toti cei care il urmaresc stiu asta...
apoi vine vremea cand nu mai cresti,dimpotriva scazi,s-au cam saturat de tine prietenii tai,au si ei problemele lor,tristetile lor,blogul lor,la fel de inutil, de elucubrant,de misterios...
te muti intr-un alt oras, te imbolnavesti, nasti,divortezi , gasesti un alt serviciu...intalnesti pe cineva care te asculta , care are grija de tine, care te tine in brate si parca nu mai ai chef de blog.poate fi chiar sotul sau sotia ta care se schimba brusc,poate fi un oarecare,poate fi cel asteptat...
ce caut eu aici?
nu stiu.
ajuta pe cineva faptul ca eu vin? nu.
pierde cineva prin faptul ca eu plec? nu.
lucrurile isi vad de mersul lor firesc,la fel ca in viata.nu dobandim nimic, nu schimbam nimic,ne mintim pe noi insine ca suntem ascultati,ca suntem asteptati,ca cineva intreaba de noi...
blogul?da, e si un loc unde se coc fructele dar sa nu uitam ca fructele s-au copt de mii de ani si fara blog.sa invatam de la blog ca nu de el avem nevoie sa fim mai departe, ca nu de el avem nevoie sa crestem, sa ne descoperim,sa devenim noi insine.el e doar o minisera in care pregatesti de iarna semintele ce le cultivi primavara,in camp deschis,neprotejate de intemperii si necazuri.
nici nu are importanta daca insemnarea mea e lunga sau scurta, daca o citeste cineva,ori nu,daca am conspectat zece carti inainte de a scrie sau a fost pur si simplu inspiratie.
nu se schimba nimic.
niciodata nu se schimba nimic..
deaceea mi-am propus ca la fiecare insemnare care o fac, evident fara rost, sa-i atasez o eticheta in fiinta mea,un fel de contoar,care sa-mi dea un egal al risipei echivalat in daruire neconditionata...
caci ce altceva e o insemnare intr-un blog...?
Cuvinte frumoase si servitori docili
Spunea cineva intr-un comentariu anterior ca blogul ne ajuta sa scriem mai bine si sa ne dezvoltam talentul.Sa scriem?...
Ii urasc pe scriitori.
Lumea aceasta e creatia lor.Ganduri inflacarate de ambitiile unor minti bantuite de ratare, intrigi de casta,obedienta pe langa curtile regilor...
Friedrich Nietzsche imi place, nu stiu daca acelasi lucru pot sa-l spuna insa cei care au suferit ororile razboiului pornit de la el.
Eu nu am intalnit o carte care sa nu minta, iar cele care se apropie cat de cat de adevar ,daca nu sunt ele intrigatoare si violente, starnesc violenta si fanatism in mintile care le citesc si le urmeaza.
Poetul? Ce vina are poetul imi veti spune?El doar aduce putina sensibilitate si frumos intr-o lume tot mai rece si hidoasa.
Cu ce sunt vinovati scenaristul,dramaturgul,filosoful,eseistul,romancierul?
Cu truda lor?Cu noptile nedormite?Cu sufletele lor puse poteca , drumul nostru sa fie mai bland?
Nu.
Ei sunt vinovati pentru un singur lucru.Ei sunt vinovati pentru ca pot sa schimbe si nu o fac, iar atunci cand o fac sunt de fapt marionetele unor smecheri.
Sunt vinovati pentru ca le e frica...Kahlil Gibran nu a vrut sa fie ceea ce era un profet apoteotic care se naste o data la o mie de ani,si care ar fi terminat in streang, ci a preferat gloria fecunda a unui scriitoras de geniu.
Poate sa para bizar, dar scriitorul nu e un lacatus mecanic.El trebuie sa zideasca binele.Sa renunte la tot pentru a-l zidi.Nu sa mearga sluga la curtea lui Patriciu, de pilda.Sau sa viseze ca-i curg bani din Google AdSense.
Apoi, daca inima lui nu poate sa-nfrunte singura gloantele,sa se duca,mai bine,lacatus mecanic.
Stelutele de pe blog...tot ca cele de pe eticheta de tarie?
Desi urasc regulamentele si hotarele de data aceasta ma vad nevoit sa apelez la un principiu: blogul nu e un podium.
De ce ar vrea cineva care posteaza pe blog sa fie cel dintai dintre ceilalti?
De ce sa fim aici ca si afara, invidiosi pe premianti si scarbiti de repetenti?
Pentru o pozitie buna in statistici?Statisticile sunt inventate de stat ca sa ne numere ca pe vite si sa stie cat primeste impozite de la obiectele de inventar pe care le are.
Sigur, proprietarul unei platforme blog are interesul sa o faca cat mai atragatoare, sa propuna cat mai multe concursuri si jocuri cu stelute.
Dar nu-mi plac premiile, nu au ce sa caute aici,ele sunt de cele mai multe ori expresii ale ipocriziei umane,sunt formule prin care in lumea din afara, se mituieste libertatea.Cum poti controla cel mai bine pe cel mai bun ,de nu facandu-l sa se simta obligat fata de tine...?
Cine vine aici ca sa fie primul, vine degeaba.Aceeasi minciuna o poate gasi si afara.Poate va iesi primul , dar cu ce folos?
Toti care postam pe blog meritam toate stelutele din lume;si cei fara talent si cei cu har;si cei care scriu putin si prost si ceilalti;acesta nu e un podium, ci o instanta interioara,putem sa-i spunem constiinta sau altcumva, dar este un loc, unde locul mort al lumii din afara, nu ar trebui sa patrunda.
Nu ar trebuie sa ne drogam cu stelute si pozitie in trafic.ro, ar trebui pur si simplu sa fim mai departe.
Si cine e asa, are tot ce-si poate dori.
ce e un blog gol?
Am citit aseara un articol despre blog ca spatiu public si nu dormitor personal.Comentarii multe , spirite incinse,altminteri cu totii oameni cumsecade...
Doar cineva " un trecator" a spus sarmanul ce era de spus dar nu l-a ascultat nimeni.Mi-a placut la nebunie aceasta dezbatere jumatate lup ,jumatate iepure schiop.
Blogul este cea mai mare inventie dupa Dumnezeu.Si e mare tocmai pentru ca daruieste libertate si nu pentru ca ar stabili hotare.Cine vrea sa pazeasca hotare sa se faca granicer.
Blogul e un umar pe care plangi in timp ce smecherii care dau constitutii si catehisme iti intorc spatele.Nu e doar dormitorul tau e chiar toata casa ta: primesti in living musafirii , dar le arati tot interiorul,chiar daca wc-ul de serviciu(mai neingrijit) te faci ca-l uiti,tot ajunge vreunul din ei la o urgenta acolo.Ii duci in pod, in beci, la centrala termica.Acesta este blogul;o casa a fiintei tale.
Cine nu vrea sa te viziteze sa stea departe,cine se minte ca el nu trage part sa nu-i viziteze pe cei care mananca fasole.Sunt satul de lanturi.De la parinti la profesori,de la sot(sotie) la sefi si politicieni.Toata lumea ne daruie lanturi.
Ei bine , nu,blogul trebuie sa ramana un teren de lupta cu inchisorile.Daca specialistii lanturilor si regulilor de tot felul vor veni si aici,vom inventa altceva mai puternic decat blogul, mai apropiat de libertate.
"Hei voi care ati fost odata tineri ", lasati-ne sa fim mai departe copii!
Ce e un blog gol?
Un blog gol e un varf de munte pe care tocmai l-ai urcat.Un loc care te asteapta sa-ti daruiasca viata.Ceva ce nimeni nu vrea sa-ti dea.
In rest e lumea celor preocupati de regulile de pe blog...
singuratate si blog
noi, cei de pe blog suntem singuri.
toti suntem singuri; si cei care incearca sa faca din blog o afacere,si cei care posteaza propriile poezii,si cei care se cred imbelsugati,si cei saraci,si cei care petrec sarbatorile plangand,si cei inconjurati de zeci de prieteni...
unii nu stim ca suntem singuri...
dar cine urca pe net are ceva de zis, are ceva in plus, pe care viata de zi cu zi nu e dispusa sa asculte.urca aici pentru ca e libertate deplina si acolo jos,in rutina zilnica, libertatea e prea putin pretuita.
blogul e o punte peste saracia de valori a societatii.nu stiu cat de trainice sunt prieteniile de aici,(comentezi la mine,comentez si eu la tine), nu stiu cat de profunde sunt legaturile interumane,cat de sincere,dar in mod sigur sufletul si fiinta launtrica a fiecaruia are de castigat.
pe blog, fiecaruia i se implineste iluzia ca e inteles, ca e ascultat, ca nu mai e singur.si chiar daca e doar o iluzie, uneori o iluzie valoreaza mai mult decat realitatea.
ce e blogul?
si timp risipit si timp cu temei.
important e sa stii cand sa opresti scurgerea in zadar si sa te ingrijesti de semintele pregatite in destinul tau sa inlastareasca...
exista viata dupa internet?
cert e ca viata exista de ceva timp inainte de aparitia paianjenului virtual;
prezentul ne indeamna insa sa ne intrebam ce va fi dupa.va fi dupa? singurele date concrete pe care le am, sunt cele furnizate de trecut.
conform acestuia definitia vietii continua sa fie neclara, de pilda nu se stie inca unde incepe viata.sunt discutii interminabile daca virusul este viu sau mort(!).apoi, viata incepe la nastere sau inainte,la formarea celului ou?sau si mai inainte...?stiinta actuala continua sa faca in contiunuare supozitii.
sunt lucrurile mai clare in ce priveste moartea?se pare ca mai au loc activitati celulare dupa parafarea medicului legist ca:decedat.iar atatea conceptii spirituale si religioase sustin tezele unei vieti de apoi...
ce rol are internetul in aceasta poveste?..si eu ma intreb.de unde vitalitatea lui excesiva care te face sa-l confunzi cu vitalitatea intregii noastre prezente?
vitalitatea lui excesiva se hraneste cu necesitatile actuale ale societatii omenesti, cu portile pe care le deschide, una dupa alta pe directii noi, fascinante si altminteri de neimaginat.
cand s-a inventat automobilul nimeni nu credea posibila o viteza de 50 de mile pe ora, de pilda.despre navetele spatiale ce sa mai vorbim.
ideea e simpla: azi internetul este Enola Gay maine , dupa ploaie, vor rasari alte ciuperci...
lucrurile se nasc si mor.ce ramane?
viata. viata isi urmeaza ciclul perpetuuei reintoarceri(atata timp cat nu o vom extermina noi insine, aici,pe pamant),continua sa uimeasca si sa daruiasca,sa zideasca si sa darame,sa fie (daca nu cel mai puternic dintre zei), oricum cel mai fascinant.
iar daca viata a existat inainte de internet probabil ca va continua si pe urma.
si daca am fugi mai des din fata calculatorului si am zbughi-o prin zavoaie si munti ,poate ca nici nu s-ar mai pune problema daca exista viata dupa internet,ci daca internetul face parte din viata?
sigur ca face parte.
el e o farama de vis printre atatea altele si numai de noi depinde sa continuam sa visam ,dar sa nu ajungem sclavi viselor noastre, ci stapani peste intreaga imparatie a sperantei.
cine suntem noi cei de pe blog?
un raspuns amanuntit si foarte obiectiv nu pot si nu vreau sa formulez..urasc statisticile cand e vorba de oameni.deci iata ca am si aflat ceva despre cei de pe blog...
eu vin din afara internetului si dintr-o alta generatie; practic am aflat de la stiri despre bloguri si am ramas uimit de ce se intampla pe aici.
tinerii citesc tot mai putine carti si am crezut, vazand din afara, ca sunt pierduti pentru totdeauna. se pare insa ca au gasit in net o ancora uneori viabila.
am colindat pe tot feluri de bloguri unele goale,altele murdare,multe ametite si dezorientate,unele riguroase,aproape stiintifice; am intalnit bloguri obsedate de trafic, de bani, de celebritate,de lene, de gunoi.
dar toate, absolut toate, luate ca macrofenomen ,dar si individual sunt uimitoare.ele descriu o anumita carenta axiologica in societate, pe care adancul fiecaruia o simte tot mai acut si cauta solutii impotriva ei.
ele spun:" asta e viata?-ne mintiti,viata e altceva.trebuie sa o gasim..."
ele descriu o anumita carenta axiologica in profunzimea fiintei.
ele spun:" acesta sunt eu?unde sunt?unde merg? ce vreau?"
acest gol urias pe care launtrul nostru il descopera zilnic si impotriva caruia se lupta sa gaseasca solutii spune mai multe decat orice clasificare a blogurilor, decat orice incercare de a aduce blasfemii sau ofrande vreunui blog.
exista invidii pe blog, exista jigniri, certuri,aluzii,subtilitati,prietenii...
e foarte bine. aceasta e viata, in toata splendoarea ei.
si totusi .poate ca ar trebui sa scoatem toate contoarele de pe blog,sa scriem, sa postam ca o necesitate launtrica...sa folosim blogul ca o punte interioara catre noi insine, sa ne cautam si sa ne cunoastem ,si gasindu-ne si intelegandu-ne, sa fim mai buni si mai apropiati de cei din preajma noastra.
un blog trebuie sa te ajute sa darui; daca reuseste, atunci el are succes si tu ai un maestru care te invata...
despre ceea ce ramane
eu nu ma uit la televizor.
aseara, am avut o discutie in familie despre faptul ca o sa raman un schilod social,o paria a societatii, un neinformat intr-o lume in care informatia e vitala...
nu ma uit la televizor din acelasi motiv pentru care telefonul meu mobil are sase ani vechime si are ecranul fisurat.
nu ma uit la televizor din acelasi motiv pentru care bantui internetul doar de doua luni de zile si inca nu-mi e clar ce fac aici, cat stau aici.
masina mea are paisprezece ani vechime...
hainele meu la fel...
cartile mele la fel...
nu citesc presa niciodata
nimeni nu o sa ma creada ca exista viata si dincolo de priza;altminteri fara curent electric totate miracolele modernitatii sunt foarte firave.
exista o varsta in care stirile nu iti mai spun nimic.aceleasi minciuni,aceleasi scenarii de manipulare...
o varsta in care nu ai nevoe de mobil ca sa bati campii despre toate tampeniile , sa alergi dupa clienti ori furnizori,sau sa aiba cineva anume un control asupra ta.sau tu asupra lui.
sunt batran, am trait fara internet, se poate trai fara internet.prima data am vazut in viata mea un TIM.F, PRE si apoi in AMIC; mi se parea ca masinaria asta e Dumnezeu...
am mers pe picioare douazeci de ani din viata si aveam timp sa meditez si sa creez destinatii interioare...acum stau in trafic si macin nervos sau resemnat ce am creat atunci.
presa e libera, dar fiecare ziar apartine unui smecher din politica,fie ca e in spate, fie in fata ca papagalii.sa ascult cum au ajuns ei in top 300 cu 100 de dolari imprumutati de la mama?
traiesti o varsta in care esti prea batran sa mai afli din carti ceva care sa te construiasca , ori hainele sa-ti aduca satisfactii si mandrii inutile...
indiferent ce timp din istorie traiesti, in ce tara, in ce limba,sub ce conducere,sub ce iluzii, un singur lucru trebuie sa-l pastrezi intotdeauna cu tine...
ceea ce esti...
altceva, e doar amanunt,carja, pulbere...
cine suntem noi cei de pe blog?
un raspuns amanuntit si foarte obiectiv nu pot si nu vreau sa formulez..urasc statisticile cand e vorba de oameni.deci iata ca am si aflat ceva despre cei de pe blog...
eu vin din afara internetului si dintr-o alta generatie; practic am aflat de la stiri despre bloguri si am ramas uimit de ce se intampla pe aici.
tinerii citesc tot mai putine carti si am crezut, vazand din afara, ca sunt pierduti pentru totdeauna. se pare insa ca au gasit in net o ancora uneori viabila.
am colindat pe tot feluri de bloguri unele goale,altele murdare,multe ametite si dezorientate,unele riguroase,aproape stiintifice; am intalnit bloguri obsedate de trafic, de bani, de celebritate,de lene, de gunoi.
dar toate, absolut toate, luate ca macrofenomen ,dar si individual sunt uimitoare.ele descriu o anumita carenta axiologica in societate, pe care adancul fiecaruia o simte tot mai acut si cauta solutii impotriva ei.
ele spun:" asta e viata?-ne mintiti,viata e altceva.trebuie sa o gasim..."
ele descriu o anumita carenta axiologica in profunzimea fiintei.
ele spun:" acesta sunt eu?unde sunt?unde merg? ce vreau?"
acest gol urias pe care launtrul nostru il descopera zilnic si impotriva caruia se lupta sa gaseasca solutii spune mai multe decat orice clasificare a blogurilor, decat orice incercare de a aduce blasfemii sau ofrande vreunui blog.
exista invidii pe blog, exista jigniri, certuri,aluzii,subtilitati,prietenii...
e foarte bine. aceasta e viata, in toata splendoarea ei.
si totusi .poate ca ar trebui sa scoatem toate contoarele de pe blog,sa scriem, sa postam ca o necesitate launtrica...sa folosim blogul ca o punte interioara catre noi insine, sa ne cautam si sa ne cunoastem ,si gasindu-ne si intelegandu-ne, sa fim mai buni si mai apropiati de cei din preajma noastra.
un blog trebuie sa te ajute sa darui; daca reuseste, atunci el are succes si tu ai un maestru care te invata...
ce am invatat de la ei...
astazi a fost o ceata groaznica pe aici si pentru a nu ma adanci si mai mult prin labirinturile mele intunecate si inutile am hotarat sa caut ceva sa ma inveseleasca; si ce putea sa fie mai nimerit decat Emil Cioran,Petre Tutea si Octavian Paler.
i-am gasit pe: http://www.trilulilu.ro
pe Emil Cioran l-am intalnit asa cum il stiam din interviul luat de Gabriel Liiceanu la Paris,interviu pe care l-am ascultat de nenumarate ori, dar acum fara sa pandesc sau sa caut ceva anume ,il ascultam pur si simplu asteptand parca sa se petreaca ceva...
Petre Tutea ,mizer si bolnav,explica asemeni unui demiurg fundamentele bunului mers prin existenta si privindu-l ,nu poti sa nu fi frapat de diferenta de altitudine dintre corp si spirit.
Paler in ultimul timp al vietii lui parca mai vizionar si mai sincer...
oarecum diferiti,puternici,aureolati m-am reintalnit cu ei incercand sa le fur o noua invatatura, o noua taina.dar n-am putut...
privindu-i acum,si postmortem, toata lucrarea trudei lor, parca se apropie si confirma cuvintele Ecleziastului: desertaciune a desertaciunilor sunt toate...
nu prin aceea ca nu ar fi cunoscuti si respectati, nu prin aceea ca viata lor nu ar fi avut rod ,ci pentru ca, rodul crescut de vietile lor nu a fost cu siguranta cel pe care si l-ar fi dorit, un rod pentru noi.
ei au venit, au adus, au plecat; noi continuam sa facem acea Romanie mizera de care vorbeste Paler, cand deschide televizorul sau iese pe strada...
azi a fost o ceata groaznica si carja mea de picior stang s-a tarat greu si m-a lovit o dubita.n-a fost mai nimic grav,oricum de cand am avut accidentul la coloana,m-am obisnuit sa stau mai mult pe jos, sa ma tarasc, sa ma agat, sa ma sprijin.
dar atunci, in clipa in care m-a trantit am avut in minte imaginea lui Cioran scobindu-se in nas,si nedumerit parca, intrebandu-ma : la ce te gandeai ?asta ne-asteapta pe toti...
|
Spirit si gandire 
